Pictura de icoane pe sticla este un mestesug vechi, aparut pentru prima data in Bizant. In Romania a aparut initial in regiunea Ardealului, in sec. XVII, fiind folosit in reprezentarea unor teme religioase, cu referiri la aspecte din viata reala, de zi cu zi, a oamenilor de la sate. De aici s-a raspandit in toate zonele tarii, fiecare zona punandu-si amprenta locala asupra stilului se reprezentare si a tehnicii de realizare a icoanelor.
Pictura de icoane pe sticla nu reprezenta ocupatia principala a celor care o practicau. Dupa lucrul campului sau cand anotimpul nu permitea munca in camp, taranii se ocupau de acest mestesug.
Pictura icoanelor este realizata pe partea din spate a sticlei, astfel incat contururile si intreaga compozitie trebuie desenate in oglinda, pentru ca in momentul intoarcerii sticlei, imaginea sa se prezinte corect.
Faza initiala a picturii icoanei este desenarea in oglinda a contururilor, utilizand o pensula foarte fina sau o penita. Dupa finalizarea lor, se trece la colorarea figurilor reprezentate in icoana, de multe ori fiind nevoie de adaugarea mai multor straturi pentru a acoperi toate zonele.
Pentru anumite modele, mai ales in cazul icoanelor de dimensiuni mari sau icoanelor miniaturale, se utilizeaza foita de aur pentru evidentierea anumitor zone, cum ar fi aurele sfintilor.
Ultima faza este inramarea icoanei intr-o rama lucrata manual din lemn de diferite esente, in functie de tipul icoanei. Astfel, la icoanele populare vom folosi in special rame din lemn de esenta moale (brad, tei), pe cand la icoanele miniaturale, vom folosi in special rame din lemn de esenta mai tare (fag, stejar)